Intretinerea pardoselii din PVC
Pardoselile din PVC sunt pardoseli moderne care au un design special si o calitate superioara multor tipuri clasice de pardoseli. Acestea rezista la actiunile substantelor chimice, la uzura in timp, nu se pateaza si nu se zgarie. Pe langa toate acestea, pardoselile PVC sunt antistatice si antibacteriene, nu au rosturi in care sa se depuna mizeria, de aceea sunt foarte des folosite in spatiile sanitare (spitale, sali de operatie, saloane), in industria alimentara, spatii comerciale, birouri.
Intretinerea corespunzatoare a acestor tipuri de pardoseli este foarte importanta pentru a asigura o durata de viata cat mai lunga. Pentru a va putea bucura de pardoseli cu un aspect placut timp indelungat, este necesar sa tineti cont de cateva reguli simple.
Pardoselile PVC, in special cele destinate institutiilor medicale, sunt suprafete interioare foarte solicitate, de aceea necesita o curatare complexa. Pardoseala PVC din cabinetele medicale poate reprezenta o sursa de boli si epidemii, de aceea trebuie indepartata atat murdaria vizibila, cat si murdaria microscopica.
Sfaturi generale pentru intretinerea pardoselii din PVC
Pentru uzura si murdaria abundenta a pardoselilor PVC, cele mai bune metode de curatare sunt: frecare cu aparatul, aspirarea abundenta si lustruirea uscata. Aplicati o solutie de curatare pe pardoseala din PVC si lasati sa actioneze 5-10 minute. Apoi curatati pardoseala cu un aparat puternic cu frecare unica si burete de curatare. Apa murdara trebuie aspirata imediat. La final, clatirea se face cu apa curata. Dupa ce pardoseala din PVC s-a uscat, trebuie aplicata metoda de lustruire uscata.
Ca orice tip de pardoseala, si pardoselile PVC pot fi afectate de produsele de curatenie, mai ales intr-o unitate medicala, unde sunt folositi dezinfectanti acizi. Chiar daca PVC-ul este acoperit cu un strat de protectie poliuretanic, majoritatea dezinfectantelor au actiune coroziva in timp. Pentru intretinerea pardoselilor din PVC nu se folosesc substante acide carora nu li s-a modificat PH-ul sau acetona. De asemenea, folosirea apei fierbinti este distructiva pentru pardoselile PVC.
Pentru intretinerea corecta a pardoselilor din PVC, trebuie alese produse profesionale adecvate, pentru ca pardoseala sa isi pastreze proprietatile initiale, iar aspectul sa fie acelasi timp indelungat. Pardoseala PVC trebuie intretinuta si curatata in mod planificat, pentru ca aspectul acesteia sa fie intretinut cu usurinta.